Există virtualităţi în organizarea socială? Sunt transferabile scheme de funcţionare, instituţii, patterns-uri în istorie? Cum se transformă în virtualitate ceea ce anterior a reprezentat o schemă de funcţionare şi în ce context această virtualitate reactivează? Ce conţinut mai are noţiunea de progres? Aceasta este, de fapt, miza prezentei intervenţii făcută în două tipuri de ,,citiri”, una weberiană şi alta de tip ,,Foucault”.
În 1364 braşovenii obţineau dreptul de a organiza un târg anual, fără ca nobilii şi agenţii regali să aibă vreun drept în a se amesteca în treburile lui. Această autonomie a generat o realitate care a reprezentat ilustrarea a ceea ce Max Weber numeşte „oraş occidental, ca formă de dominaţie nelegitimă”, o anticipare a modernităţii, prin implicarea mecanismelor raţionalităţii, o insulă în marea structură feudală în care acest oraş se situa. Cheia discursului nostru constă în conectarea mecanismelor de raţionalitate la principiul dominaţiei. Comerţul şi consecinţele sale demografice vor solicita noi tipuri de resurse, măsurare (contabilitate, statistică, standardizarea greutăţilor, controlul mărcii) şi reguli de organizare. Impunerea de reguli a constituit o sursă a dezvoltării. Exista un regulament, un ordin de funcţionare, ce prevedea drepturile şi obligaţiile celor care participau la târg. Exista, în mod logic, o comisie de supraveghere formată din judele pieţei şi doi, trei subalterni, responsabili, şi în plus faţă de ceea ce am numit mai sus, se ocupa şi de nivelul zgomotului şi de pedepsirea hoţilor. Exista o minuţioasă repartiţie a negustorilor pe cele patru laturi ale pieţei centrale, spaţiul fiind puternic segmentat şi, la rândul său, controlat. Evaziunea fiscală nu era tolerată (pedeapsa se aplica şi comerciantului care vindea acasă, în taină, dar şi celui care ştia, dar nu anunţa autorităţile), prin urmare, delaţiunea era încurajată. Exista şi tentativa de a scăpa de plătirea taxelor, comercianţii mutându-se în afara zidurilor, iar în această situaţie guvernarea oraşului îşi extinde jurisdicţia şi asupra acestor locuri, prin confiscarea mărfurilor tranzacţionate astfel. Simultan cu dezvoltarea, ilegalismele devin acceptate, astfel materialele lemnoase nu erau confiscate. Asistăm astfel la o anume inovaţie, care se va generaliza în modernitate, protejarea devianţei, pentru că a face din ea o resursă în dezvoltare. Şi alte produse se vând în afara zidurilor - e vorba de alimente perisabile precum laptele sau peştele - doar după ce s-a încercat vânzarea lor în interiorul cetăţii. Altfel spus, pentru a răspunde nevoilor locuitorilor şi cerinţelor dezvoltării comerciale, guvernarea se plasticizează, sacrificând în mod calculat vechile reguli, modificându-le, adoptând altele noi.
