Demetropolizarea culturii în şase ipostaze

-->

Lecţia predată de Iluminism a fost să ne întrebăm în permanenţă despre semnificaţia prezentului şi de a-l raporta la o lege de acoperire, de genul ,, progresul în conştiinţa libertăţii”. Chestiunea ,, demetropolizării culturii” a fost abordată de regulă în acest tipar.




Ca realitate construită pe schema centru-periferie, demetropolizarea culturii poate fi văzută şi în cadrul unor aranjamente structurale, citite într-o perspectivă istorică şi care înglobează ideea, spaţiul, timpul, puterea/ dominaţia, tehnologiile comunicării. 




Prima ipostază: Herder citind în ,,Despre spiritul legilor” ( Montesquieu) cum că legile sunt raporturi esenţiale ce derivă din natura lucrului, apreciază că partea a doua a afirmaţiei acestuia, anume că legile sunt însă influenţate de tradiţii, religie, climă, sol, etc. este mai importantă. Dacă prima partea a discursului lui Montesquieu a stat la baza filosofiei luminilor, cea de-a doua parte fundamentează, prin Herder, tema spiritului poporului şi a istoriei care se conjugă la plural ( Finkielkraut), o idee care va întemeia, de altfel, romantismul şi tot ce a însemnat reacţia la adresa raţionalismului. Dar mai este o opoziţie sesizată de Finkielkraut, anume aceea dintre ,,cultura în general” şi ,,cultura mea”, de unde şi decăderea din clasa universalului a oricărei valori, atâta timp cât nu este locală, localizată la nivelul sufletului colectiv, gând care duce la problema specificului naţional şi la unitatea dintre raţiune şi istorie. Paralela Montesquieu-Herder ar putea fi citită şi altfel, aceea dintre o lume mai degrabă feudală şi comunitară, societatea germană şi una a monarhiei şi a statului, cum era cea franceză, între una construită pe multiplii centri ai deciziei şi alta axată pe un singur centru al deciziei şi foarte puternic, una în care spaţiul controlează timpul şi cealaltă în care timpul controlează spaţiul şi-l subordonează. Surprinzător, absolut surprinzător, disputa Montesquieu-Herder o regăsim şi în postmodernitate prin trimiterea la relaţia dintre universal şi particular, dintre global şi local.




Cititorul în vechiul regim- o perspectivă hermeneutică asupra subiectului

The Reader in the Old Regime – a Hermeneutical Perspective on the Subject

In the old regime there were libraries, bookshops, translations were done, good books were looked for. All in all, one read. Why does one read? Is the process of reading a form of spiritualization, a relic of the old Greek advice epimeleia heautou – take care of yourself – or is it a form of escapism, a way out from the reality, an oblivion of oneself? Is the reader searching for a Truth in what he is reading? Does he prepare preliminary? Will this Truth have an impact on his inner world? Or reading is just an Adventure, a thing in itself, by trying to escape the daily quotidian life? Foucault or Simmel? Therefore, what was the role of the book in the old regime? What social logic did it belong to? The present article is the result of the analysis of 15 interviews with readers, realised by students from the Transilvania University’ Sociology Department, as a part of an oral history research in partnership with Indiana University.

Scopul cercetării este de a identifica unul dintre posibilele tipuri ideale de cititor de carte ce a aparţinut spaţiului autohton înainte de 1989 şi de a vedea care a fost rostul lecturii la acea vreme şi ce impact ulterior va produce ea. Acest tip ideal nu este unul statistic şi nici nu susţinem că el ar fi dominant sau reprezentativ. Să reţinem că oricât de totalitar a fost regimul comunist, el nu a produs şi impus o standardizare totală asupra lecturii. Îndrăznim să sugerăm că dimpotrivă, că mecanismele de emancipare socială, educaţională şi culturală din vechiul regim au generat un efect pervers, anume nevoia de libertate, iar lectura a fost unul dintre mijloacele care a concurat la această realitate şi de aceea susţinem că statul comunist a avut o poziţie ambiguă în raport cu lectura. În fapt, relaţia vechiului regim cu lectura este o relaţie între două monopoluri, cu tot ce înseamnă asta.