Subculturile spaţiului urban: o ipoteză

Întâmplarea a făcut ca în drumul meu spre Bucureşti să fiu, în trenul care îi aducea spre casele pe tinerii care fuseseră la concertul susţinut de ,,The Scorpions”, cu ocazia zilelor culturii de la Sibiu. După o noapte petrecută în frig la întâlnirea cu idolii, cei în cauză erau suficient de obosiţi pentru a fi autentici.După cum arătau şi prin tot ce făceau se defineau ca autonomi. Lumea le spune rockeri, adică un grup, care împărtăşeşte nu numai o orientare comună spre un anumit tip de muzică, ci şi un anume mod de comportament, de ţinută vestimentară, de un fel anume de a vorbi, de împodobire a trupului şi de a-l supune, pentru a-l disciplina. Erau clar emoţionali, de altfel, am căutat să identific în comunicare reflexivităţi, dar nu am găsit decât informaţii şi trăiri. Pe scurt, aveam în faţa mea membrii unei subculturi.
 


Într-una din serile trecute, seara, la ştiri am văzut confruntările duse pe stadioane între tineri ( suporteri) şi jandarmi. La un moment dat galeria uneia dintre echipe a afişat un bener pe care scria ,,Filmati-ne, deţinem rolul principal!”. Mesajul era indubitabil îndreptat spre autorităţi, sugera dezvăluirea armei secrete ( filmarea galeriei) şi consemna inutilitatea şi imoralitatea acesteia, incapacitatea puterii jandarmilor de a respecta principiile luptei. A urmat apoi lupta, gazele lacrimogene împotriva petardelor, bastoane versus scaune şi fiare, o confruntare directă a trupurilor, între benere de o parte şi portavoci şi telefoane mobile , de cealaltă parte, vizualul în opoziţie cu auditivul şi totul ca suport al celuilalt spectacol, cel al meciului propriu-zis. Suntem în faţa altui tip de subcultură.



,,Oxford Dictionary of Sociology” apreciază că aceste subculturi apar ca soluţii colective la problemele născute din aspiraţii blocate ale unor persoane sau datorate poziţiei ambigue în societate. În situaţiile prezentate membrii celor două culturi au ceva în comun, vârsta lor, cuprinsă între cincisprezece şi douazeci şi cinci de ani. Este această perioadă a vieţii una a poziţiei ambigue în societate? Discuţia se poate duce şi pe cealaltă direcţie, a blocării aspiraţiilor. Dacă rockerii îmi apar a exprima refuzul de încadrare în logica socială a angajamentului, refuz construit pe simbolul diferenţierii şi al fragmentării, pe fond ei fiind împotriva consumului şi a societăţii materialiste, violenţa de pe stadioane ar exprima mai degrabă asumarea acestor valori, dar şi contestarea acestei logici, care acordă unora recompense, iar altora nu. Nu întâmplător maşinile jucătorilor sunt atacate, nu întâmplător ei sunt traşi la răspundere şi ameninţaţi. Raportarea la ban este mult mai evidentă în acest ultim caz şi mult mai puţin prezentă în primul caz.

Demetropolizarea culturii în şase ipostaze

-->

Lecţia predată de Iluminism a fost să ne întrebăm în permanenţă despre semnificaţia prezentului şi de a-l raporta la o lege de acoperire, de genul ,, progresul în conştiinţa libertăţii”. Chestiunea ,, demetropolizării culturii” a fost abordată de regulă în acest tipar.




Ca realitate construită pe schema centru-periferie, demetropolizarea culturii poate fi văzută şi în cadrul unor aranjamente structurale, citite într-o perspectivă istorică şi care înglobează ideea, spaţiul, timpul, puterea/ dominaţia, tehnologiile comunicării. 




Prima ipostază: Herder citind în ,,Despre spiritul legilor” ( Montesquieu) cum că legile sunt raporturi esenţiale ce derivă din natura lucrului, apreciază că partea a doua a afirmaţiei acestuia, anume că legile sunt însă influenţate de tradiţii, religie, climă, sol, etc. este mai importantă. Dacă prima partea a discursului lui Montesquieu a stat la baza filosofiei luminilor, cea de-a doua parte fundamentează, prin Herder, tema spiritului poporului şi a istoriei care se conjugă la plural ( Finkielkraut), o idee care va întemeia, de altfel, romantismul şi tot ce a însemnat reacţia la adresa raţionalismului. Dar mai este o opoziţie sesizată de Finkielkraut, anume aceea dintre ,,cultura în general” şi ,,cultura mea”, de unde şi decăderea din clasa universalului a oricărei valori, atâta timp cât nu este locală, localizată la nivelul sufletului colectiv, gând care duce la problema specificului naţional şi la unitatea dintre raţiune şi istorie. Paralela Montesquieu-Herder ar putea fi citită şi altfel, aceea dintre o lume mai degrabă feudală şi comunitară, societatea germană şi una a monarhiei şi a statului, cum era cea franceză, între una construită pe multiplii centri ai deciziei şi alta axată pe un singur centru al deciziei şi foarte puternic, una în care spaţiul controlează timpul şi cealaltă în care timpul controlează spaţiul şi-l subordonează. Surprinzător, absolut surprinzător, disputa Montesquieu-Herder o regăsim şi în postmodernitate prin trimiterea la relaţia dintre universal şi particular, dintre global şi local.




Cititorul în vechiul regim- o perspectivă hermeneutică asupra subiectului

The Reader in the Old Regime – a Hermeneutical Perspective on the Subject

In the old regime there were libraries, bookshops, translations were done, good books were looked for. All in all, one read. Why does one read? Is the process of reading a form of spiritualization, a relic of the old Greek advice epimeleia heautou – take care of yourself – or is it a form of escapism, a way out from the reality, an oblivion of oneself? Is the reader searching for a Truth in what he is reading? Does he prepare preliminary? Will this Truth have an impact on his inner world? Or reading is just an Adventure, a thing in itself, by trying to escape the daily quotidian life? Foucault or Simmel? Therefore, what was the role of the book in the old regime? What social logic did it belong to? The present article is the result of the analysis of 15 interviews with readers, realised by students from the Transilvania University’ Sociology Department, as a part of an oral history research in partnership with Indiana University.

Scopul cercetării este de a identifica unul dintre posibilele tipuri ideale de cititor de carte ce a aparţinut spaţiului autohton înainte de 1989 şi de a vedea care a fost rostul lecturii la acea vreme şi ce impact ulterior va produce ea. Acest tip ideal nu este unul statistic şi nici nu susţinem că el ar fi dominant sau reprezentativ. Să reţinem că oricât de totalitar a fost regimul comunist, el nu a produs şi impus o standardizare totală asupra lecturii. Îndrăznim să sugerăm că dimpotrivă, că mecanismele de emancipare socială, educaţională şi culturală din vechiul regim au generat un efect pervers, anume nevoia de libertate, iar lectura a fost unul dintre mijloacele care a concurat la această realitate şi de aceea susţinem că statul comunist a avut o poziţie ambiguă în raport cu lectura. În fapt, relaţia vechiului regim cu lectura este o relaţie între două monopoluri, cu tot ce înseamnă asta.

Un exerciţiu de arheologie a guvernării

Există virtualităţi în organizarea socială? Sunt transferabile scheme de funcţionare, instituţii, patterns-uri în istorie? Cum se transformă în virtualitate ceea ce anterior a reprezentat o schemă de funcţionare şi în ce context această virtualitate reactivează? Ce conţinut mai are noţiunea de progres? Aceasta este, de fapt, miza prezentei intervenţii făcută în două tipuri de ,,citiri”, una weberiană şi alta de tip ,,Foucault”. 




În 1364 braşovenii obţineau dreptul de a organiza un târg anual, fără ca nobilii şi agenţii regali să aibă vreun drept în a se amesteca în treburile lui. Această autonomie a generat o realitate care a reprezentat ilustrarea a ceea ce Max Weber numeşte „oraş occidental, ca formă de dominaţie nelegitimă”, o anticipare a modernităţii, prin implicarea mecanismelor raţionalităţii, o insulă în marea structură feudală în care acest oraş se situa. Cheia discursului nostru constă în conectarea mecanismelor de raţionalitate la principiul dominaţiei. Comerţul şi consecinţele sale demografice vor solicita noi tipuri de resurse, măsurare (contabilitate, statistică, standardizarea greutăţilor, controlul mărcii) şi reguli de organizare. Impunerea de reguli a constituit o sursă a dezvoltării. Exista un regulament, un ordin de funcţionare, ce prevedea drepturile şi obligaţiile celor care participau la târg. Exista, în mod logic, o comisie de supraveghere formată din judele pieţei şi doi, trei subalterni, responsabili, şi în plus faţă de ceea ce am numit mai sus, se ocupa şi de nivelul zgomotului şi de pedepsirea hoţilor. Exista o minuţioasă repartiţie a negustorilor pe cele patru laturi ale pieţei centrale, spaţiul fiind puternic segmentat şi, la rândul său, controlat. Evaziunea fiscală nu era tolerată (pedeapsa se aplica şi comerciantului care vindea acasă, în taină, dar şi celui care ştia, dar nu anunţa autorităţile), prin urmare, delaţiunea era încurajată. Exista şi tentativa de a scăpa de plătirea taxelor, comercianţii mutându-se în afara zidurilor, iar în această situaţie guvernarea oraşului îşi extinde jurisdicţia şi asupra acestor locuri, prin confiscarea mărfurilor tranzacţionate astfel. Simultan cu dezvoltarea, ilegalismele devin acceptate, astfel materialele lemnoase nu erau confiscate. Asistăm astfel la o anume inovaţie, care se va generaliza în modernitate, protejarea devianţei, pentru că a face din ea o resursă în dezvoltare. Şi alte produse se vând în afara zidurilor - e vorba de alimente perisabile precum laptele sau peştele - doar după ce s-a încercat vânzarea lor în interiorul cetăţii. Altfel spus, pentru a răspunde nevoilor locuitorilor şi cerinţelor dezvoltării comerciale, guvernarea se plasticizează, sacrificând în mod calculat vechile reguli, modificându-le, adoptând altele noi.

Două cercetări şi o metaanaliză despre administraţia publică locală - o problema de cinism

Prezenta comunicare reprezintă sinteza a două rapoarte de cercetare, implicit a două cercetări realizate pentru Asociaţia Prodemocraţia în cadrul unui program Phare ce a avut  ca obiectiv realizarea unei instituţii ,, Centru pentru avertizori de integritate”. Cercetările în cauză s-au realizat prin 4  focus-grup si interviuri on-line, în două momente. În primul, cu beneficiari ai serviciilor administraţiei publice locale şi funcţionari. Cel de-al doilea, a cuprins  numai funcţionari şi a reprezentat un răspuns la prima cercetare. Rezultatele au pus în valoare conexiunea dintre designul general politic, interfaţa acestui design cu administraţia şi modul de funcţionare propriu-zisă a administraţiei publice locale şi relaţia dintre aceasta conexiune cu o stare pe care o denumim coruptibilitate. Cu alte cuvinte, disfuncţiile administraţiei publice locale reprezintă cealaltă faţă a modului de structurare a sistemului politic, drept consecinţă, dar şi ca formă de compensare şi susţinere, adică autonome. Spaţiul corupţiei este aici, în acest joc dintre autonomie şi dependenţă în care funcţionează administraţia publică locala şi care se suprapune pe alte jocuri, cel dintre responsabilitate şi lipsa responsabilităţii în  decizie, dintre opacitatea şi transparenţa deciziei. 

Exerciţiul de metaanaliză se realizează pe cele cercetările invocate mai sus şi el se desfăşoară pe două direcţii. Prima rescrie în limbaj ,,Simmel”, relaţiile dintre actorii implicaţi în cercetări, plecând de la noţiunea de triadă. Cealaltă are în vedere relaţiile dintre subiect, cunoaştere, adevăr şi putere,  într-o schemă Foucault-Lyotard. La final, am dedus că coerenţa sistemului social are la bază o anume gramatică funcţionalistă  întemeiată  pe cinism.

Agenda locală 21 - o evaluare

Abstract:

Este termenul de doi ani un termen rezonabil de evaluare a unui proiect de dezvoltare comunitară, precum cel al Agendei locale 21? Cum au evoluat lucrurile în comunitate prin raportare la un document aprobat de consiliul local? O prezentare a proiectului a fost făcută la anteriorul congres ARA , cel de la de la Chişinău. Această evaluare constituie o bună ocazie de a vedea modul în care funcţionează politicul şi relaţiile acestuia cu comunitatea şi măsura în care administraţia publică exprimă interesele de viitor ale comunităţii locale.




Introducere

Agenda locală 21 reprezintă un program al Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, proiectul generat de Summitul Mondial de la Rio de Janeiro în 1992.Acest program se centrează pe patru noţiuni cheie: responsabilitate, dezvoltare, mediu şi timp. Există deci o maximă responsabilitate a guvernărilor şi a cetăţenilor cu privire la modul în care înţelegem şi realizăm dezvoltarea prin raportare la consecinţele ei asupra mediului. 




Tehnologia informatiei si resursele umane

Ce intelege un sociolog dintr-o conferinta IT?
(conferinta BIT Software organizata in 15 iunie 2007)


1. Spre deosebire de conferinta nr. 1 si conferinta nr.2 anul acesta am avut impresia ca am inteles ceea ce s-a prezentat si acest lucru are o oarecare semnificatie, anume ca aceste produse pot fi prezentate si nespecialistilor, ca limbajul lor este mai accesibil si ca de acest lucru trebuie profitat, in strategiile de PR ale companiei;



2. Ca aceste produse (ERP/CRM) se inscriu in aceeasi logica a rationalitatii care marcheaza de cateva secole dezvoltarea capitalismului, e vorba de economisire de timp si de resurse, dar ca accentul prea mare pus pe aceasta evidenta ar putea ascunde alte probleme. In orice caz as sugera, in aceeasi logica a lucrului masurabil, daca se povesteste ceva despre economii, chiar trebuie sa existe capacitatea de a indica cat inseamna aceste economii, pe om, pe operatiune, ceva palpabil, pentru a fi convingatori.


3. Ca se schimba ceva in forma, tot ce am vazut are o anume semnificatie ludica, toate aparatele de marcare par niste jucarii si acest fapt il gasesc pozitiv in toata povestea aceasta a trainigurilor care trebuie facute celor care vor aplica produsele in cauza. Acest aspect prietenos trebuie sa marcheze oferta catre utilizatori, ei sunt in numeroase situatii speriati de Socrate, ei bine, acum este o ocazie ca aceasta spaima sa fie stapanita;


4. Se schimba ceva profund in campul muncii, trecem de la organizatii cu ziduri groase si sarma ghimpata spre un model orientat spre organizare, in care activitatea este a omului companiei, al organizatiei, dar este in alt camp, este pe drum sau la client si el va reprezinta in afara, facandu-si munca de interior. Aceasta separare interior-afara nu mai este aceeasi ca aceea cu cativa ani in urma, omul din teren este reprezentantul firmei, este simbolul ei, este imagine si eficienta in acelasi timp.

-->


5. Este clar ca beneficiile de care s-a vorbit se pot traduce in beneficii individuale, ale angajatilor, dar acest lucru nu este independent de existenta- nonexistenta unui set de valori, in principal a unui climat de onestitate in firma. Daca vedem in angajat doar un om economic, care tine la firma atata timp cat obtine castigul anticipat, ar trebui sa nu fim surprinsi ca orice lucru care ameninta sistemul de asteptari genereaza frustrare si de-aci scaderea loialitatii, cu alte cuvinte, noi insine cream mecanismul de producere a fluctuatiei si acest lucru este posibil sa se produca in conditiile unui climat orientat spre onestitate. Intrebarea este ce se intampla acolo unde acest climat nu exista sau acolo unde firma intampina greutati, cum se va putea mentine loialitatea oamenilor?


6. De aceea sustin ca organizatiile ar trebui sa se orienteze spre un om mai complex care va trebui sa opereze cu aceste instrumente, un om orientat spre valori materiale dar nu exclusiv, capabil sa invete, sa stie ca organizatia poate avea dificultati, care are deci rabdare, iar in acest context, ne trebuie o anume calitate a managementului, un anume fel de a fi, care sa le dea sentimentul ca sunt tratati cu respect. Or daca la sfarstitul programului, angajatul merge acasa pe jos, iar sefii cu ultimul tip de masina, ideea de mai sus este clar anulata, caci distanta intre vorba si fapta este flagrant de mare.


7. Tot legat de acest lucru, este problema justificarii morale a controlului, control care trebuie vazut ca o forma de feed-back a organizarii sau feed-forward, ca anticipare a problemelor si nu ca lipsa de incredere, daca ne gandim ca vrem sa lucram cu oameni mai complecsi si mai bine educati, cu alte cuvinte, sa inseram controlul in procesul mai amplu al

-->comunicarii; or nu poti sa-i spui angajatului ca firma sta pe el, dar sa stai in fiecare moment cu frica ca vei putea fi furat sau ca ai introdus aceasta tehnologie ca sa nu mai fi furat de angajat;


8 Un ultim aspect, cel al violentei: este posibil ca oamenii orientati spre noi tehnologii sa fie spirite competitive, prin urmare din start capacitatea lor de a utiliza o noua tehnologie sa intre intr-un program al conflictului si al puterii, iar acest aspect trebuie controlat, daca dorim ca organizatia sa fie puternica prin organizare, adica prin dizolvarea spatiului in favoarea timpulu si prin solidaritate.

In esenta, cred ca introducerea de noi tehnologii poate genera rezistente si efecte perverse de care utilizatorii ar trebui sa fie constienti, altfel intram in iluziile tehniciste de genul, daca fiecare roman va avea calculator, tara se va schimba profund in bine, adica un singur factor schimba o realitate complexa.

Sociologia „Apusului de soare”- o viziune lockeană asupra momentului

Abstract
The present analysis argues that in Romanian sociology has been traditionally oriented toward studying and serving the powers that be and the state. After its neo-traditional (1918-1940) and totalitarian experiences (1940-1990), both dominated by national or political imperatives, Romanian sociology should rethink its mission and social vocation. It should pay much more attention to the social developments impelled by globalization and by the individualist imperatives of modern culture. Contemporary Romanian sociology ought to widen its intellectual and actional strategies. It should actively analyze and foster change, it should be critical, and should propose a new research language capable of talking in a free and creative manner about human suffering, the explosion of individual energies or the need for sustainable development.

La începutul analizei sale despre democraţie în America, Tocqueville afirmă că popoarele sunt tributare genezei lor. Dar ştiinţele, ca fapte sociale, nu ar putea, la rândul lor, să se înscrie în aceeaşi logică a genezei? Dacă răspunsul este afirmativ, atunci ar trebui să vedem care sunt raporturile dintre ştiinţele sociale şi contextele în care ele funcţionează, ştiind că aceste contexte sunt diferite de momentul în care respectivele ştiinţe au apărut. Mai precis, problema care se pune vizează modul în care sociologia îşi defineşte astăzi rostul şi cum îşi asumă acest rost, în acord cu vocaţia sa umanistă. Pentru a ne da seama, ne-am propus să răspundem la patru întrebări fundamentale.

Teoria jocurilor şi modernitatea

Problema:

Cum se construiesc normele sociale? De ce se orientează oamenii spre anumite comportamente şi cum devin unele dintre ele norme sociale ? 




Funcţionalismul, dar şi teoria jocurilor au conferit explicaţii în acest sens. În primul caz, comportamentul individual este explicat printr-o abordare sistemică, în cel de-al doilea caz, se pleacă de la individ şi de la relaţiile sale diadice. Insuficienţele teoriei funcţionaliste în explicarea modului în care apar normele sunt cunoscute. Ele ţin de faptul că individul este văzut ca Homo sociologicus, iar comportamentul său ar servi grupului/organizaţiei de care aparţine. În cazul teoriei jocurilor, avem de-a face cu un Homo economicus, orientat spre maximizarea utilităţii. 

Game Theory and Modernity

Abstract

Although the late modernity, the present one focuses on individuality and maximum freedom, game theory, although built on the same principles, can provide valid propositions only in well delimitated cases. Here we are in front of a metatheory problem – understanding the fact that although the pre-requisites of a theory are consonant with the pre-requisites of the social fact, the theory has a reduced validity degree in what concerns understanding the way social order is generated. This fact owed to the essential changes generated in structure of  other components of  late modernity, as  delocalization of space and the time induced pressure.

The Problem:

How are social norms generated? Why do people choose particular types of behavior and how do some of them become social norms?

Functionalism, but also game theory gave explanations of this aspect. In the first case, the individual behavior is explained throughout a systemic approach, in the second, we talk about the individual and his dyadic relationships. The lacks of the functionalist theory in explaining the way in which social norms are generated are already known. They refer to the fact that the individual is seen as Homo sociologicus, and his behavior serves the group / the organization he belongs to. In the case of game theory, we deal with a Homo economicus, oriented towards maximizing utility.