Traumă versus Stres: o poveste Est-Vest de la finele secolului al XVIII-lea

Rezumat: Lucrarea de faţă reprezintă un exerciţiu de recuperare sociologică a unei întâmplări ilustrate într-un jurnal de călătorie al unui diplomat occidental, aflat în trecere prin Moldova, la finele secolului al XVIII-lea şi în care există trei personaje ce aparţin a trei culturi diferite: un moldovean, un turc şi un francez.
La prima vedere am putea circumscrie întreaga povestire în cadrul lemei lui Thomas, a profeţiei de autorealizare creativă, potrivit căreia ,,dacă oamenii consideră un fapt ca real, el va deveni real prin consecinţe”. Ca atare, reprezentarea ce stă la baza comportamentului nostru se va adeveri prin consecinţele produse de propriul nostru comportament. Putem face un pas înainte şi să introducem sintagma foucauldiană, „putere-cunoaştere” şi să spunem că o relaţie de putere generează modurile de cunoaştere şi conţinutul cunoaşterii ce furnizează puterii instrumentele de impunere.

Puterea însă produce în acţiunea ei de guvernare un individ filosofic-juridic (o altă sintagmă foucauldiană) care, în modul în care este el configurat, susţine guvernarea. O lumea a violenţei naşte un individ traumatizat. Acest individ traumatizat susţine practicile sociale şi modul în care societatea funcţionează. Totodată, pe acest individ traumatizat se sprijină guvernarea. Acesta este punctul de plecare în modernizarea societăţii româneşti.

Întrebarea: cât din acest individ traumatizat al secolului al XVIII-lea, din felul său de a fi definit de modurile de adaptare la agresivităţile din spaţiul său şi la cele din afara spaţiului său, a mai rămas astăzi? Dacă privim istoria dintr-o perspectivă a continuităţii, afirmând că omul traumei este încă viu în noi, înseamnă să susţinem că, în raport cu un context occidental, suntem „altfel”. Dacă credem că acest individ filosofic-juridic este doar o amintire, că nu ne regăsim în el, înseamnă să susţinem că istoria, ca fapt real, se caracterizează prin discontinuitate şi în acest caz, ar trebui să vedem care au fost acele rupturi între condiţiile de funcţionare a societăţii pe de o parte şi guvernare, pe de altă parte, de la 1780 încoace, care au remodelat matricea omului traumatizat.

Cuvinte cheie: autonomie, bios, drept natural, drept pozitiv, libertate subiectivă, putere a suveranităţii, stres, traumă, , viaţă nudă, violenţă, zoé.

On Change and Human Nature in Alexis de Tocqueville's "The Old Regime and the Revolution" - A Commentary

Abstract: The current study addresses two issues. Firstly, it tries to identify the causalities and conditionalities illustrated by Tocqueville’s analysis of the French Revolution, by comparing the French and English societies. Secondly, it purports to describe the specific forms of subjectivity under the Old Regime, during the French Revolution and in post-revolutionary France, laying the foundations for what sociology would later conceptualize as methodological individualism. Tocqueville tries to capture the logic of social systems during periods of societal production and reproduction by closely looking at the inner world of the social actors, be they individuals or groups, this act of production manifests itself in. Discovering concepts of social psychology and the sociology of emotions within his discourse makes a lecture of Tocqueville’s work even more relevant.

Key words: empiricism, apriorism, technocracy, despotism, centralization, hate, resentment

,,Despre schimbare şi despre om în ,, Vechiul Regim şi Revoluţia” ( Alexis de Tocqueville)- un comentariu”

Abstract:Prezentul studiu urmăreşte două aspecte. Primul aspect vizează identificarea factorilor cauzali şi condiţionanţi ilustraţi de Tocqueville, în analiza Revoluţiei franceze, factori la care gânditorul francez ajunge comparând societatea franceză cu cea engleză. Al doilea aspect este legat de identificarea caracteristicilor subiectului, ale celui care a trăit şi acţionat sub Vechiul Regim şi ale celui ce iese în prim-planul revoluţiei şi care va activa în perioada postrevoluţionară. Vorbim în acest caz de germenii a ceea ce în sociologie se va numi ,,individualism metodologic”. Tocqueville încearcă să surprindă logica sistemelor sociale în actul de producţie şi reproducţie socială în strânsă relaţie cu ,,lumea” interioară a actorului social, individul sau grupul pe care acest act de producţie îl presupune. Regăsirea în discursul gânditorului a unor concepte ce ţin de psihologie socială şi sociologia emoţiilor fac din studierea lui Tocqueville un demers profitabil.

Cuvinte cheie: empirism, apriorism, tehnocraţie, despotism, centralizare, ură, resentiment;