Corupția și urgența privatizării

Îeșirea țării din comunism a consemnat existența unei societăți corupte și a unui stat corupt. În comunism, actorii sociali, în limitele libertății de care beneficiau, își atingeau scopurile încercând să se șantajeze și să se înșele reciproc. Statul nu putea să-i sancționeze pentru că toți erau „copiii” lui. După 1990, aceste caracteristici nu dispar, ci se amplifică. În plus, situația statului se înrăutațește, el fiind acum „virusat” de interese private, legate de privatizare și de acumularea primitivă a capitalului. Din această cauză, el nu poate sancționa încălcarea contractului constituțional (Hobbes), nerespectându-și astfel menirea. Pericolul este cel descris de Montesquieu: dacă o țară este coruptă și o guvernare este coruptă, acea țară este gata de a dispărea sau de a fi ocupată. În aceste condiții, problema care se pune este să construiești acel design instituțional în care statul să fie scos din jocul contractului constituțional ca apoi să-l devirusezi de constelația de interese private. Privatizarea rapidă reprezintă, prin urmare, o urgență.