Autori:
Ştefan Ungurean ( Facultatea de Sociologie şi Comunicare, Universitatea Transilvania din Braşov),
George Predoiu ( Facultatea de Silvicultură şi Exploatări Forestiere, Universitatea Transilvania din Braşov),
Cristian Bălăcescu ( Facultatea de Ştiinţe Economice- Institutul de Administrare a Intreprinderilor, Universitatea Transilvania din Braşov).
Proiectul ,,LIFE – Îmbunătăţirea condiţiilor privind conservarea carnivorelor mari – transferul celor mai bune practici” ( Bulgaria, Grecia, Italia şi România) a inclus două demersuri. Primul, calitativ ( codare tematică, prelucrare nVivo) vizând implicarea instituţiilor statului în conservarea ursului. Al doilea, cantitativ ( prelucrare SPSS) urmărind raportarea faţă de urs a membrilor comunităţilor ,,călcate” de acesta. Discursurile de adevăr mărturisesc că instituţiile nu vorbesc ,,o singura limbă”, reţeaua - amestec de suveranităţi şi puteri disciplinare ( Foucault)-, permiţând ursului să scape controlului, în condiţiile în care nu dispune de spaţiu propriu, el devine din ce în ce mai vizibil, ieşind în întâmpinarea omului, considerat drept ,,sacru”, dar şi generator de profit. Oglindă a sinelui, îl percepem ca fiinţă care trebuie protejată numai dacă nu ne intră ,,în bătătură”, dar şi a civilizaţiei, construită pe definiţia iluministă a modernităţii, omul ,,răspunde”- animalul ( ,,celălalt absolut”) ,,reacţionează”. Varianta înlocuitoare, ,,cine suferă - cine nu suferă” ( Derrida), empatia, bază a refacerii comuniunii om - natură, nu pare, deocamdată, realizabilă. Sugestia propusă, cu probleme şi ea: pornindu-se de la conceptele de ,,parc” şi de ,,îmblânzire” ale lui Sloterdijk ( aplicaţii heideggeriene), să gândim conservarea ursului în termenii unei teorii a bunului public (Olson).
(Conferinta Facultatii de Sociologie si Asistenta Sociala - Universitatea din Bucuresti - Mai 2011)
Cristian Bălăcescu ( Facultatea de Ştiinţe Economice- Institutul de Administrare a Intreprinderilor, Universitatea Transilvania din Braşov).
Proiectul ,,LIFE – Îmbunătăţirea condiţiilor privind conservarea carnivorelor mari – transferul celor mai bune practici” ( Bulgaria, Grecia, Italia şi România) a inclus două demersuri. Primul, calitativ ( codare tematică, prelucrare nVivo) vizând implicarea instituţiilor statului în conservarea ursului. Al doilea, cantitativ ( prelucrare SPSS) urmărind raportarea faţă de urs a membrilor comunităţilor ,,călcate” de acesta. Discursurile de adevăr mărturisesc că instituţiile nu vorbesc ,,o singura limbă”, reţeaua - amestec de suveranităţi şi puteri disciplinare ( Foucault)-, permiţând ursului să scape controlului, în condiţiile în care nu dispune de spaţiu propriu, el devine din ce în ce mai vizibil, ieşind în întâmpinarea omului, considerat drept ,,sacru”, dar şi generator de profit. Oglindă a sinelui, îl percepem ca fiinţă care trebuie protejată numai dacă nu ne intră ,,în bătătură”, dar şi a civilizaţiei, construită pe definiţia iluministă a modernităţii, omul ,,răspunde”- animalul ( ,,celălalt absolut”) ,,reacţionează”. Varianta înlocuitoare, ,,cine suferă - cine nu suferă” ( Derrida), empatia, bază a refacerii comuniunii om - natură, nu pare, deocamdată, realizabilă. Sugestia propusă, cu probleme şi ea: pornindu-se de la conceptele de ,,parc” şi de ,,îmblânzire” ale lui Sloterdijk ( aplicaţii heideggeriene), să gândim conservarea ursului în termenii unei teorii a bunului public (Olson).
(Conferinta Facultatii de Sociologie si Asistenta Sociala - Universitatea din Bucuresti - Mai 2011)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu